Minti si tu, mint si eu

nu-mi place sa mint, dar o fac. nu pentru ca as fi pasionata de incalcarea anumitor principii pe care mi le impun, ci pentru ca e necesar. mint in fiecare zi. o mint pe mama, cand ma intreaba daca mi-am invatat sau daca mi-am luat vitaminele. imi mint prietenii, cand nu raspund la telefon,spunandu-le ca dormeam profund . imi mint profesorii in legatura cu absentele. mint chiar si cand vine vorba de lucruri mai grave, pe care incerc sa le ascund, sa le musamalizez, sa le simplific, complicandu-le in final. veti spune ca minciunile enumerate mai sus, sunt obisnuite, zilnilce si intradevar necesare.si in mod evident, nu sunt un material suficient de "nesomn" sau remuscari profunde. minciunile zilnice, fac parte din noi si sunt doar o modalitate de a ocoli adevarul si de a prelungi "preludiul durerii", daca il putem numi asa. insa, exista un anumit caz, in care minciuna contribuie la degradarea morala a subiectului. si in aceasta situatie nu incadram micile scuze zilnice. atunci cand minciuna este folosita pentru propriul comfort psihic, (situatie des intalnita in ziua de azi) atunci cand ne mintim singuri. perioada nu poate fi determinata si depinde de subiect. poti sa te minti ani intregi, ca de exemplu, x te iubeste si ca ar face orice pentru tine, ignorand toate semnalele evidente si gasindu-i scuze infinte. teama de a te confrunta cu adevarul, care sta in fata ta si iti face cu mana. refuzul de a privi si de a merge mai departe, dezvolta minciuna. care in timp, este intr-o relatie de dependenta cu tot ceea ce gandesti si simti, in legatura cu respectiva persoana. iti anesteziaza ratiunea, o lasa intr-o stare latenta, de neputinta. astfel, ramai tu, cu gandurile tale frumoase, cu povestea ta creionata in culori calde, pe care ceilalti nu o recunosc. a te minti singur cere timp si experienta. si cum logic ar fi, ca fiinte rationale ce suntem, sa invatam din greseli, pentru a ne facilita existenta si a ne oferi un comfort psihic, mi se pare aberanta, naivitatea persoanelor, care repeta aceeasi greseala, de nenumarate ori si au parte de finaluri triste, adevarate deja-vu-uri, insotite de binecunoscuta replica "nu o sa mai fac asta niciodata." si de jiginiri adresate propriei persoane. si nu vorbesc doar despre acest tip de minciuna sau doar despre acest tip de persoane. si adultii, de exmplu, se mint in fiecare zi, ca o sa le fie mai bine, desi nu observa nici o schimbare de decor. si alte nenumarate exemple... concluzia ar fi una. suntem un popor de mincinosi, trasatura generalizata la orice popor. si nu in sensul rau...putem sa o consideram o caracteristica a adaptarii, o unealta folosita de-a lungul timpului, pentru obtinerea anumitor lucruri, mai usor sau pansamente provizorii, care doar iti dau senzatia unei ameliorari.un lucru e sigur...am facut mincina celebra, o reinventam in fiecare deceniu.