O camera dezordonata

Ma gandeam zilele trecute ca daca am vrea sa fim descoperiti cu adevarat, nu am face curatenie luna inainte ca noul partener sa ne calce pragul. Ne preocupa atat de mult ca fiecare lucru sa stea la locul lui: patul facut, vasele spalate, aspirat, cartile asezate in biblioteca, hainele puse pe umeras, istoricul sters. Insa cum poti cunoaste o persoana in netezimea ei? O camera dezordonata tradeaza felul de a fi al unui om. Insa cu ce amintiri poti tu ramane dintr-o camera dezinfectata de orice atingere umana. Rutina, placerile, slabiciunile unui om... Toate le poti intelege intr-o camera dezordonata. Ordonat dezordonata.

Ar trebuie sa ne simtim norocosi, cand, ajungand pe nepusa masa in casa unei persoane, ii descoperim habitatul. Un treasure hunt de care nu multi au parte. Si in timp ce gazda isi cere iertare pentru dezordine, tu observa atent si analizeaza fiecare indiciu. O cana cu urme de cafea pe fund, lasata langa pat. O carte inceputa si abandonata la pagina 12, pe noptiera. O farfurie cu resturi de mancare pe masa. Un tricou barbatesc sifonat si uzat. Patul ravasit cu urme de somn. Laptopul inchis langa pat. Sevetele mototolite pe jos. Incarcatorul aruncat pe podea. Si-un miros imbacsit, de lene. 

Esti surprins. Niciodata nu te-ai fi gandit ca o camera dezordonata poate spune atatea. Nu ti-o imaginai band cafea de dimineata si nici citind romane SF. 

Daca vrei sa fi descoperit cu adevarat de catre cineva, intampina-l fara nicio remuscare si fara regretele tipice, cu camera dezordonata. Si el, in loc sa strambe din nas, la simtirea mirosului neplacut al sosetelor de sub pat, va intelege ca acesta e un manifest personal si tacut, care spune 'Asta sunt eu, cand nu ma vede nimeni. Esti norocos ca mi te arat asa... vulnerabila si naturala.'

Viata dupa "Te iubesc"

M-am trezit intr-o minunata seara de vara, cu aceste 2 cuvinte iesindu-mi pe gura. Declaratia alimentata si de hormoneii specifici unei anumite perioade din luna, n-a fost nici prea siropoasa, dar nici total lipsita de emotie. Si dupa ce prosopul a fost aruncat, m-am gasit asteptand o reactie pe care mi-o doream a fi pozitiva. Si am primit-o. Te iubesc-ul numarul doi si-a facut aparitia, topaind si impartind inimioare de turta dulce in stanga si-n dreapta. Pisici, catei, iepurasi, cupidoni, curcubee, inimioare si sclipici, toate adunate la un loc. 

Poate va intrebati unde este problema. Intradevar, lipseste drama din aceasta povestioara semi-plictisitoare. 

Cum aceste 2 cuvinte marcau in capul meu, un nivel, pe care aparent l-am trecut cu un highscore, ma intreb acum ce urmeaza dupa el? Ti se simplifica viata amoroasa ca si cum ai pocni din degete? 

Si-ar fi urmatoarele scenarii.

Uita sa cumpere paine. “Nu-i nimic draga, te iubesc indeajuns de mult sa pun de-o mamaliga.”

Va certati. “Te iubesc cu 12 procente mai putin acum.”

Cand e totul bine si frumos. “Te iubesc. Si de data asta nu e santaj emotional.”

E gelos. “Stii ca doar pe tine te iubesc.”

Il superi.  “Lasa ca stiu ca ma iubesti si o sa ma ierti.”

E ciudat cum aceste 2 cuvinte, odata spuse pot inlocui propozitii, chiar fraze. Ce-i aia scuza sau monolog despre cat de mult regreti sau poezii pe post it -uri scrise in pauza de pranz? 

Un te iubesc este ca un as in maneca scos la momentul potrivit. Precum bagheta care a transformat dovleacul in caleasca si pe cenusareasa intr-o tanara domnita demna de un print.

Nu, acum serios, spuneti-mi si mie ca-s noua in domeniu, cum e viata dupa te iubesc?

Ma schimb...

Ma aflu in acel moment al vietii  in care realizez fara sa vreau cum anume ar trebuie sa fiu. Cam tarziu, ati spune si as confirma la randu-mi. Zilnic, ma gasesc intr-o continua lupta cu micile rebeliuni ale personalitatii mele. Inarmata cu radiera magica, sterg, finisez si curat pana cand ma simt multumita de aspectul final. A doua zi o iau de la capat, surprinsa de faptul ca perfectul de ieri este insuficientul de azi si imperfectul de maine. Ma ingradesc, ma chinui, ma constrang, motivandu-ma zilnic cu sperante dintr-un borcan.

Si daca viitorul nu-mi garanteaza nimic si tot ce am e doar prezentul? Nu e absurd oare regimul acesta fortat?

Ca si un adept al crestinismului, indur o viata mizera in tacere, pentru o eternitate fericita.

Asdfghjkl

Vino si-mi fii alaturi
Si ma-ncurajeaza cand alunec
Si cand mi-e bine si uit pret de-un minut
De bratul carui om ma sprijin
Si cand ne plictisim
Stai cu mine pana te resping cu privirea
Si rasuflu usurata dupa ce am inchis usa dupa tine
si ma simt vinovata, dupa
ca m-am plictisit si prefer sa butonez telefonul
cand poate, maine nici n-o sa te mai vad
si nici macar nu stiu
sa descriu, pe din afara,
forma buzelor tale,
pe care, cu atata zel
spun ca le cunosc.
Vino si-mi fii alaturi
In calatoriile mele matinale, spre statie
De la usa apartamentului tau,
Cand simt ca toti batranii din troleu,
Imi citesc pe trup, imbratisarile tale
Si saruturile in locuri mai jos de buric.
Vino si-mi fii alaturi,
Fara sa ne pese de cum se uita lumea,
Fara sa ne-ascundem si fara sa parem interesanti,
Pentru ca ne cunoastem
Si stiu deja ca te urasc
Dar te iubesc mai mult,
Incat sa raman langa tine.
Vino cu mine,
In vacanta la mare,
Dar nu in vama,  hai la neptun
Sau la olimp,
Doar cu-n prosop si-o apa la litru,
La nudisti,
Sa ne prajeasca soarele
Si briza marii sa-mi intre prin pori
sa simt ca acolo-mi incepe viata
si n-am nevoie de nimic mai mult
ca sa fiu fericit.

Dualitate

Statul degeaba nu numai că mă plictisește, dar reușește să mă și deprime. Și uite așa am ajuns să am cea mai nasoală stare pe care nu o doresc (cu riscul de a părea cocalară) nici dușmanilor mei. Stare de aia pe care nici somnul n-o vindecă. Și te-apucă gânduri negre și începi să pui la îndoială orice lucru bun din viața ta și începi să sapi după indicii ca un detectiv cu pălăriuță.M-aș fi bucurat de dualitate dacă mi-ar fi fost benefică în vreun fel. Dar de unde. Duc un fel de viață dublă, dar fără pic de suspans.