Statul degeaba nu numai că mă plictisește, dar reușește să mă și deprime. Și uite așa am ajuns să am cea mai nasoală stare pe care nu o doresc (cu riscul de a părea cocalară) nici dușmanilor mei. Stare de aia pe care nici somnul n-o vindecă. Și te-apucă gânduri negre și începi să pui la îndoială orice lucru bun din viața ta și începi să sapi după indicii ca un detectiv cu pălăriuță.M-aș fi bucurat de dualitate dacă mi-ar fi fost benefică în vreun fel. Dar de unde. Duc un fel de viață dublă, dar fără pic de suspans.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu