Ma aflu in acel moment al vietii in care realizez fara sa vreau cum anume ar trebuie sa fiu. Cam tarziu, ati spune si as confirma la randu-mi. Zilnic, ma gasesc intr-o continua lupta cu micile rebeliuni ale personalitatii mele. Inarmata cu radiera magica, sterg, finisez si curat pana cand ma simt multumita de aspectul final. A doua zi o iau de la capat, surprinsa de faptul ca perfectul de ieri este insuficientul de azi si imperfectul de maine. Ma ingradesc, ma chinui, ma constrang, motivandu-ma zilnic cu sperante dintr-un borcan.

Si daca viitorul nu-mi garanteaza nimic si tot ce am e doar prezentul? Nu e absurd oare regimul acesta fortat?

Ca si un adept al crestinismului, indur o viata mizera in tacere, pentru o eternitate fericita.