Muză

Îmi place să-l stiu prezent... iar absența lui mă nelinişteşte... Îi ascult vocea şi-mi imaginez gesturile şi mimica ce-o acompaniază... Mă mulțumesc cu câteva cuvinte articulate grăbit, fără a-mi satisface curiozitatea de a observa întregul. Mă apropii şi mă îndepărtez în acelaşi timp, sacadat... cu o măsură pe minut. Cu cât mă simt mai aproape de el, cu atât sunt mai reținută în purtare. O să ajung să-l ignor, să nu-l mai salut pe stradă... de frică să nu-mi trădez gândurile... Număr până la zece şi aştept să-mi treacă. Păcat că nici pe mine nu mă pot minți.